Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul București, a fost reținut de polițiștii vasluieni, fiind cercetat pentru violență în familie, după ce și-ar fi agresat fizic soția.
Incidentul a fost sesizat polițiștilor la data de 2 octombrie 2026. Potrivit cercetărilor efectuate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, în jurul orei 08.00, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 32 de ani.
Pentru protejarea femeii, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil timp de cinci zile. Prin acesta, bărbatului i s-a interzis să se apropie sau să o contacteze pe femeie și, totodată, acesta a fost evacuat din locuință.
În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale.
Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procedurilor judiciare.
