„Să creștem generații sănătoase”, proiect național lansat la Vaslui

Un proiect național dedicat promovării unui stil de viață sănătos în rândul copiilor și adolescenților a fost lansat, joi, 1 octombrie, la Vaslui. „Să creștem generații sănătoase” se va desfășura pe parcursul anului școlar 2026–2027 și urmărește să aducă educația pentru sănătate mai aproape de elevi.

Conferința de lansare a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, în parteneriat cu Asociația Nutribalance Nature, inițiatoarea proiectului, prin dr. Alina Epure, președinte fondator al asociației. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui și a fost coordonat de inspectorul școlar general, profesorul Radu Ilie.

Proiectul are ca obiective promovarea educației pentru sănătate, a alimentației echilibrate și a mișcării, precum și prevenirea comportamentelor de risc în rândul elevilor. Activitățile vor fi derulate pe parcursul întregului an școlar și vor implica școala, familia, specialiștii și comunitatea locală.

La conferință au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Vaslui, Primăriei Municipiului Vaslui, DGASPC Vaslui, CJRAE Vaslui, Casei Corpului Didactic Vaslui, directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ, specialiști din domeniile educației și sănătății, reprezentanți ai presei și membri ai comunității locale.

Primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, a subliniat importanța implicării tuturor factorilor care contribuie la formarea copiilor.

„Sănătatea copiilor reprezintă o responsabilitate comună a familiei, a școlii și a comunității. Apreciez această inițiativă și consider că implicarea cadrelor didactice, a părinților și a specialiștilor poate contribui la formarea unor obiceiuri sănătoase în rândul tinerei generații”, a declarat Lucian Braniște.

La rândul său, inspectorul școlar general, profesorul Radu Ilie, a lansat un apel la implicare și colaborare pe durata proiectului.

„Vă invit pe toți să fim parteneri activi în această călătorie, pe parcursul întregului an școlar! Doar prin colaborare autentică putem crește o generație educată, sănătoasă, fericită, transformând acest proiect-pilot într-o reușită de durată pentru școala vasluiană! Tuturor, mult succes în această nobilă misiune!”, a transmis Radu Ilie.

Prin „Să creștem generații sănătoase”, organizatorii își propun ca principiile unui stil de viață sănătos să fie promovate încă din copilărie, prin educație, prevenție și formarea unor comportamente corecte și echilibrate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *