Parastas pentru Arhimandritul Mina Dobzeu, la opt ani de la trecerea sa la Domnul

Preasfințitul Părinte Ignatie a oficiat slujba Parastasului pentru Arhimandritul Mina Dobzeu, la opt ani de la trecerea sa la cele veșnice, la mormântul aflat în latura de est a Catedralei Episcopale din Huși. La momentul de rugăciune au participat numeroși preoți din eparhie, membri ai Adunării Eparhiale a Episcopiei Hușilor și credincioși din Huși și din împrejurimi.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a evidențiat statornicia mărturisirii de credință a Părintelui Mina Dobzeu în perioada regimului comunist.

„Părintele Mina a fost un mărturisitor constant, fără nicio intermitență, a credinței în Hristos, în fața tăvălugului materialist ateu al comunismului. Aceasta este una dintre marile sale virtuți: rezistența fără niciun fel de compromis până la sfârșitul vieții sale”, a afirmat PS Ignatie.

Episcopul Hușilor a subliniat că puterea Părintelui Mina izvorâa din iubirea sa pentru Hristos și a amintit îndemnul rămas înscris pe crucea sa: „Uită răul, rabdă mult și iartă totul”, considerând că acest mesaj este deosebit de actual pentru societatea contemporană.

Totodată, PS Ignatie a anunțat că Episcopia Hușilor intenționează să amenajeze chilia Părintelui Mina Dobzeu ca spațiu memorial, cu expoziție fotografică, panouri digitale și obiecte personale, pentru păstrarea vie a memoriei unuia dintre marii mărturisitori ai credinței din perioada comunistă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *