Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în cazul unui tânăr care a fost depistat conducând un autovehicul fără drept de circulație pe drumurile publice din România.
Incidentul a avut loc pe 6 iunie, în jurul orei 17:50, când la Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, în vederea ieșirii din țară, un cetățean român în vârstă de 25 de ani. Acesta conducea un autoturism înmatriculat cu numere specifice Germaniei.
În urma verificărilor efectuate asupra documentelor prezentate pentru vehicul, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul avea atribuite numere de înmatriculare provizorii, valabile exclusiv pe teritoriul Germaniei.
În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România.
La finalizarea cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
