Expoziție cu tematică de Crăciun la Cercul Militar din Bârlad

Expoziție cu tematică de Crăciun la Cercul Militar din Bârlad

Cercul Militar din Bârlad găzduieşte în sala mică expoziţională cu ocazia sărbătorilor de iarnă expoziţia intitulată sugestiv „Tradiţii strămoşeşti în modernitate” a elevei Daniela Nicoleta Iftode.

Artista este elevă în clasa a VI-a Arte Plastice la Şcoala Gimnazială de Arte „N.N.Tonitza” şi frecventează Clubul Copiilor „Spiru Haret” din Bârlad, cercul de Artă populară condus de prof. Dan Horgan.

Expoziţia a fost una cu tematică etnofolcloric-artistico-religioasă, având lucrări de icoană pe sticlă, icoană de vatră şi măşti din ţesături din „Alaiul Caprei”.

Expoziţia este deschisă publicului larg din data de 17 decembrie 2024 până în data de 7 ianuarie 2025.

Eleva Daniela Nicoleta Iftode frecventează grupa ,,Artă şi Artă populară” din cadrul Centrului de Excelenţă la Clubul Copiilor ,,Spiru Haret” din Bârlad.

„Pentru mine tradiţiile populare pe care mi le-a prezentat dl. prof. Dan Horgan au fost o puternică motivare care m-a făcut să creez aceste obiecte minunate aduse din negura timpului în modernitate. Tradiţiile popular ar trebui să fie prezente cât mai des în viaţa noastră a tineretului care a devenit mult mai comod şi totodată mai ignorant cu apariţia gadgeturilor moderne de comunicaţie”, a declarat autoarea lucrărilor din expoziţie, Daniela Nicoleta Iftode.

„Tradiţiile noastre populare, cât şi elementele etnofolclorice-artistico-religioase sunt cartea noastră de identitate, paşaportul pentru a călători în Europa dar şi în lume şi care ne confirmă apartenenţa pe acest pământ pe care ne-am născut şi pe care străbunii noştri l-au stropit cu sângele lor pentru a scăpa de asupritori şi de a ne menţine libertatea din zilele noastre”, a declarat prof. Dan Horgan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *