Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din municipiul Bârlad, în zona Cimitir Eternitatea. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul podului casei, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Pompierii au reușit localizarea focului și au acționat simultan pentru protejarea a două locuințe învecinate, aflate la aproximativ trei metri de imobilul afectat.
În urma evenimentului, două femei, în vârstă de 46 și 53 de ani, au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. De asemenea, proprietarul locuinței, un bărbat de 39 de ani, a suferit arsuri de gradul II și III pe circa 15% din suprafața corporală, la nivelul feței și membrelor superioare, fiind transportat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean la spital.
Incendiul a distrus aproximativ 100 de metri pătrați de acoperiș și două încăperi, împreună cu bunurile aflate în interior. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii focului a fost jarul sau scânteile provenite din sistemul de încălzire.
Intervenția rapidă a salvatorilor a împiedicat propagarea incendiului la locuințele din vecinătate.

