Accident rutier în municipiul Huși: cinci persoane implicate, fără victime încarcerate

În această dimineață, Secția de Pompieri Huși a intervenit în municipiul Huși pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, în urma producerii unui accident rutier.

În eveniment a fost implicat un autoturism cu numere de Ucraina care a derapat și s-a răsturnat în rigola de pe marginea drumului. În interiorul mașinii se aflau cinci persoane – doi adulți și trei copii, cetățeni de naționalitate străină. Toate persoanele s-au autoevacuat înainte de sosirea forțelor de intervenție și nu prezentau traume vizibile.

Până la sosirea echipajelor de urgență, copiii au fost preluați și adăpostiți într-un alt autoturism, pentru protecție. La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu șase subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Huși, precum și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma accidentului, autoturismul a acroșat și un stâlp de electricitate, situație care a impus anunțarea operatorului de distribuție a energiei electrice pentru remedierea avariilor și asigurarea zonei.

Deși nu prezentau leziuni aparente, toate cele cinci persoane implicate au fost transportate la spital pentru efectuarea unor investigații medicale suplimentare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *