Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au documentat și probat activitatea infracțională a unui tânăr de 19 ani, din comuna Zorleni, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că, la data de 25 decembrie 2025, în jurul orei 22:30, tânărul ar fi solicitat o cursă taxi către localitatea Zorleni. Acesta a călătorit cu un autoturism operat în regim taxi de către persoana vătămată, un bărbat de 43 de ani.
După încheierea cursei, tânărul de 19 ani l-ar fi agresat fizic pe șoferul de taxi, deposedându-l de suma de 120 de lei.
Potrivit concluziilor provizorii medico-legale emise de medicii legiști, în urma agresiunii, victima a suferit leziuni care necesită 2–3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În urma activităților de cercetare și investigare desfășurate, la data de 2 ianuarie 2026, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad l-au identificat și reținut pe tânăr pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanei cercetate.
