ActualitateLocal

417.243 de cetățeni cu drept de vot în județul Vaslui

Sub conducerea ministrului afacerilor interne, Ion Marcel Vela, prefectul județului Vaslui Eduard Andrei Popica, a participat la videoconferință pe tema organizării alegerilor pentru Președintele României.

În sală au fost prezenți și membrii comisiei tehnice județene, pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor, cât și subprefectul Mircea Gologan.

”Suntem la zi cu toate acțiunile prevăzute, atât conform graficului, cât şi calendarului prevăzute de hotărârea de guvern 630/2019, privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în 2019. Nu avem de raportat probleme deosebite, cele uzuale sunt gestionate suficient de bine, am terminat şi cu instruirea preşedinţilor, a locţiitorilor şi a operatorilor”, a declarat prefectul Eduard-Andrei POPICA.

La nivel de județ au fost tipărite 460.871 buletine de vot, din care vor fi distribuite 460.300 buletine, restul fiind anulate.

La alegerile din 10 noiembrie vor exista 536 secții de votare la nivel de județ, din care 72 sunt în Vaslui, 46 la Bârlad și 20 la Huși.

În județul Vaslui sunt 417.243 de cetățeni cu drept de vot.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button