Bărbat din Puiești, reținut de polițiști după ce a fost depistat conducând fără permis și sub influența alcoolului, la Bârlad

Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat de 27 de ani din comuna Puiești, județul Vaslui, bănuit de comiterea unor infracțiuni la regimul siguranței circulației rutiere.

În noaptea de 8 spre 9 ianuarie 2026, la ora 00.25, polițiștii Biroului Rutier Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul Republicii din municipiul Bârlad, județul Vaslui, au oprit pentru control un autoturism condus de bărbatul în cauză.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

La data de 12 ianuarie 2026, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Bârlad au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale a persoanei cercetate, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *