Incendiu la o locuință din municipiul Vaslui. Intervenție promptă a pompierilor

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada I.L. Caragiale din municipiul Vaslui.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de transport apă, precum și un echipaj de prim ajutor SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului imobilului.

În urma evenimentului, au ars aproximativ 20 de metri pătrați de acoperiș, iar alți circa 15 metri pătrați au fost degradați. Totodată, au fost distruse bunurile și obiectele dintr-o anexă gospodărească. Datorită intervenției rapide a pompierilor, casa de locuit a fost salvată în totalitate.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind un coș de fum deteriorat sau neizolat corespunzător față de elementele combustibile din apropiere.

Foto: Vasile Geles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *