La Bârzești, comuna Ștefan cel Mare, tinerii din sat duc mai departe un obicei străvechi, transmis din generație în generație, care marchează trecerea în noul an. Potrivit tradiției, două cete rivale – cea din Bârnoșteni și cea din Budăieni – se întâlnesc în centrul satului pentru a-și rezolva simbolic rivalitățile acumulate pe parcursul anului, din credința că astfel intră „curați” în anul ce urmează.
Spre deosebire de alte localități unde astfel de confruntări au fost mai dure, precum Ruginoasa, bătălia de la Bârzești nu a avut un caracter violent. Tinerii s-au mascat, s-au îmbrăcat în halate colorate și, în loc de bâte, au folosit doar pumnii, într-o înfruntare cu rol ritualic.
De această dată, două grupuri de tineri mascați, din cartierele de nord și de sud ale satului, și-au disputat dreptul de a fi primii care îi colindă pe gospodarii din Bârzești. Peste 50 de tineri, susținuți de rude și prieteni, s-au adunat în fața căminului cultural pentru a-și disputa întâietatea colindului.
Întreaga comunitate a asistat la această înfruntare simbolică, a cărei tradiție se pierde în negura timpului. Încăierarea nu a durat mult, iar, ca în fiecare an, totul s-a încheiat pașnic, cu strângeri în brațe și o împăcare între cele două cete, semn că vechile rivalități sunt lăsate în urmă odată cu începutul noului an.
Primarul comunei Ștefan cel Mare, Mihai Moraru, a apreciat implicarea tinerilor și a comunității locale:
„Mă bucur că tinerii din Bârzești respectă această tradiție veche și o duc mai departe cu responsabilitate. Este un obicei care adună satul laolaltă și întărește legăturile dintre oameni. Atât timp cât totul se desfășoară pașnic, aceste datini sunt un motiv de mândrie pentru comuna noastră”, a declarat edilul.










