În perioada 24–29 decembrie 2025, peste 800 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și luptători ai structurii de acțiuni speciale, alături de polițiști din alte compartimente, au acționat pe raza județului Vaslui pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Pe durata acestei minivacanțe, polițiștii au intervenit la 268 de evenimente, dintre care 228 au fost sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În urma activităților desfășurate și a controalelor efectuate, au fost aplicate 306 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 174.000 de lei. Totodată, polițiștii au reținut 21 de permise de conducere și au retras 18 certificate de înmatriculare.
Pe drumurile publice din județ, cei peste 140 de polițiști rutieri angrenați în misiuni au organizat 31 de filtre rutiere. Permisele de conducere au fost reținute pentru depășirea limitelor legale de viteză (4 cazuri), conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive (3 cazuri), precum și pentru alte abateri grave (14 cazuri).
În aceeași perioadă, în cadrul a 25 de acțiuni, polițiștii au constatat comiterea a 127 de infracțiuni, dintre care 12 ca urmare a sesizării din oficiu. Dintre acestea, 8 au fost infracțiuni la regimul rutier, iar 39 infracțiuni contra patrimoniului.
De asemenea, au fost prinse în flagrant delict 6 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, a fost depistat un urmărit național, au fost dispuse 13 măsuri preventive constând în reținerea pentru 24 de ore și au fost emise 13 ordine provizorii de protecție.
Polițiștii vasluieni anunță că vor continua să acționeze în sistem integrat, pe întreg teritoriul județului, atât în mediul urban, cât și rural, pe timpul zilei și al nopții, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea ordinii și siguranței publice, precum și pentru supravegherea și controlul traficului rutier.
