Un accident rutier s-a produs pe strada Decebal din municipiul Vaslui, unde au fost implicate patru autoturisme. În urma evenimentului, două persoane au solicitat îngrijiri medicale la fața locului.
Pentru gestionarea situației a intervenit Detașamentul de Pompieri Vaslui, cu o autospecială de stingere și un echipaj de prim ajutor, format din opt militari. După evaluarea medicală, una dintre persoanele implicate a fost transportată la Spitalul Județean Vaslui pentru investigații suplimentare, în timp ce cealaltă a suferit răni ușoare și nu a necesitat transportul la unitatea medicală.
Echipajele de intervenție au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) la locul accidentului, traficul fiind temporar îngreunat în zonă.
