Pentru al cincilea an consecutiv, autoritățile locale din comuna Gârceni, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 1 Gârceni, au organizat un Târg de Crăciun cu scop caritabil, eveniment devenit deja o tradiție în comunitate.
Elevii, alături de părinți și cadre didactice, au participat la manifestarea expozițională cu decorațiuni realizate manual, produse unicat, dar și cu prăjituri de casă, care s-au bucurat de un real succes în rândul vizitatorilor. Mulți dintre cei prezenți au ales produsele pentru a le oferi cadou de sărbători celor dragi, contribuind, în același timp, la cauza caritabilă.
Prezent la eveniment, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Costel Zară, a apreciat implicarea comunității locale.
„Felicit organizatorii pentru că duc această tradiție mai departe și aduc în prim-plan copiii talentați, care și-au dat toată silința să confecționeze produse unicat. Este o inițiativă lăudabilă, mai ales că are și o latură umanitară. Astfel de inițiative au succes doar atunci când există parteneriate corecte între autorități, școală și comunitate”, a declarat Costel Zară.

Primarul comunei Gârceni, Sorin Scutelnicu, a subliniat importanța caracterului caritabil al evenimentului și rolul educativ al acestuia.
„Banii strânși din valorificarea produselor vor fi direcționați către un caz umanitar. Este un gest care arată că, la Gârceni, sărbătorile înseamnă nu doar bucurie, ci și grijă față de cei aflați în nevoie. Mă bucur să văd o implicare atât de frumoasă din partea copiilor, a părinților și a cadrelor didactice”, a precizat edilul.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, cu un concert de colinde și cântece de iarnă, susținut de elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Gârceni, care au adus emoție și spiritul Crăciunului în rândul tuturor participanților.








