S-a deschis Târgul de Crăciun de la Vaslui

Centrul Civic al municipiului Vaslui găzduiește, începând de astăzi, ediția 2025 a Târgului de Crăciun, manifestare organizată de Primăria municipiului Vaslui, devenită deja o tradiție a sărbătorilor de iarnă.

Standurile amplasate în centrul orașului reunesc producători și comercianți locali, care pun la dispoziția vizitatorilor o gamă variată de produse alimentare de sezon, de la brânzeturi și lactate, la miere, conserve tradiționale, dar și decorațiuni și aranjamente florale specifice perioadei de Crăciun.

O noutate față de ediția precedentă o reprezintă durata evenimentului. Dacă anul trecut Târgul de Crăciun a fost deschis până pe 24 decembrie, ediția din acest an își așteaptă vizitatorii până pe 29 decembrie, oferind vasluienilor mai mult timp pentru cumpărături și pentru a intra în atmosfera sărbătorilor.

Târgul de Crăciun din Vaslui se dorește a fi, și în acest an, un punct de atracție pentru comunitate, dar și un sprijin pentru producătorii locali, în preajma uneia dintre cele mai așteptate perioade ale anului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *