Investiție majoră în infrastructura rutieră din comuna Gârceni: 5,5 km de drumuri modernizate, inaugurați oficial

Comuna Gârceni bifează o nouă investiție importantă în infrastructura rutieră. Autoritățile locale au recepționat lucrările la 5,5 kilometri de drumuri de interes local, care îmbunătățesc semnificativ accesul între satele componente. Cel mai lung tronson modernizat asigură legătura directă dintre satul Gârceni și celelalte patru sate de pe Valea Racovei, iar alte porțiuni din interiorul localității au fost, de asemenea, asfaltate.

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, a subliniat importanța extinderii rețelei rutiere din zonă și a anunțat intenția unei viitoare investiții care să conecteze aceste drumuri locale cu drumul județean către Rafaila.

„Rețeaua rutieră care s-a extins la Gârceni ne conduce la necesitatea unei investiții viitoare pentru a lega și celălalt drum județean spre Rafaila. Ușor, ajungem să țesem o rețea de drumuri comunale și județene astfel încât să avem un transport public așa cum ne-o dorim cu toții”, a declarat acesta.

Trifan a precizat că programele naționale, precum „Anghel Saligny”, au contribuit semnificativ la dezvoltarea rurală prin investiții în drumuri, apă, canalizare și iluminat public.

„În ultimii 10-15 ani, UAT-urile din județ s-au dezvoltat foarte mult. Acest drum de 5,5 km se construiește anevoios și felicit constructorul pentru ceea ce a făcut. Era o investiție absolut necesară pentru a uni mare parte dintre satele comunei Gârceni”, a mai spus președintele CJ.

Primarul comunei Gârceni, Sorin Scutelnicu, a evidențiat impactul direct al investiției asupra comunității. Noul drum reduce la jumătate distanța dintre satele de pe Valea Racovei și satul reședință.

„Până la ultimul sat, Slobozia, aveam de parcurs 18 km. Acum, prin acest drum, avem doar 9 km. Am redus la jumătate distanța dintre satele de pe Valea Racovei. Mulțumesc constructorului pentru o lucrare ireproșabilă”, a spus edilul.

Locuitorii au botezat noua șosea „Transgârceni”, datorită peisajelor spectaculoase și traseului care străbate altitudini înalte ale zonei.

Ioan Ciomaga, managerul firmei constructoare, Viacons Rutier Huși, afirmă că drumul poate concura cu trasee celebre din țară:

„Acest drum este cu adevărat Transgârceni. Ne-a ajutat relieful. Este extrem de frumos și util, realizat cu responsabilitate, și poate concura cu trasee precum Transalpina sau Transfăgărășan.”

Proiectul a fost finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, fiind considerat un pas important în modernizarea infrastructurii rutiere din zona de nord a județului Vaslui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *