Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reținut un tânăr de 26 de ani, din Bârlad, bănuit de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie la un agent economic din municipiu.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că, la data de 15 noiembrie 2025, în jurul orei 17:15, tânărul ar fi sustras două parfumuri de pe un raft al magazinului, ascunzându-le sub haine, după care ar fi încercat să părăsească spațiul comercial fără să plătească. Observat de agenții de pază, aceștia ar fi blocat ușile de acces, moment în care individul ar fi abandonat bunurile la o casă de marcat și ar fi fugit, distrugând sistemul de închidere al ușilor pentru a-și asigura scăparea.
Ulterior, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au identificat persoana bănuită, iar pe 19 noiembrie 2025, după administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. În continuare, acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, care, la propunerea Parchetului, a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale.
