Consiliul Județean Vaslui a găzduit recent o Sesiune de informare și instruire dedicată primarilor și viceprimarilor din 30 de unități administrativ-teritoriale, în cadrul Proiectului Interreg România–Republica Moldova „PREMED – Asistența medicală de urgență prespitalicească salvează vieți”, implementat de ADI EURONEST.
Proiectul are o misiune clară: îmbunătățirea capacității comunităților locale de a reacționa rapid și eficient în situații de urgență medicală. La nivelul județului Vaslui, inițiativa vizează instruirea elevilor de liceu din mediul rural, dar și a cadrelor medicale, pentru a oferi primul ajutor și asistență medicală de urgență atunci când fiecare secundă contează.
Tot în cadrul proiectului, 30 de defibrilatoare externe automate (AED) vor fi distribuite în municipiile Bârlad și Huși, în orașele Murgeni și Negrești, precum și în 26 de comune vasluiene, prioritare fiind cele care dispun de centre de permanență sau cabinete medicale.
„Aceste inițiative sunt esențiale pentru locuitorii din mediul rural, acolo unde accesul la servicii medicale de urgență este uneori întârziat. Prin cooperarea dintre partenerii proiectului și comunitățile locale putem salva vieți și putem împărtăși cele mai bune practici în domeniul asistenței medicale prespitalicești”, a declarat Costel Zară, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.
Proiectul PreMED reprezintă un pas important spre creșterea siguranței medicale în comunitățile vasluiene, demonstrând încă o dată că investiția în educație și prevenție este cea mai eficientă formă de protejare a vieții.

