„Bârladul celebrează diversitatea culturală” – eveniment organizat de Academia Bârlădeană, în parteneriat cu Organizația Internațională a Francofoniei

Academia Bârlădeană, una dintre cele mai vechi și respectate instituții culturale din județ, cu o tradiție de peste un secol (anul acesta împlinind 115 ani de activitate), organizează sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 10.00, la Muzeul „Vasile Pârvan”, masa rotundă cu tema „Diversitatea culturală și prezervarea patrimoniului local”.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Organizația Internațională a Francofoniei (O.I.F.), prin Reprezentanța pentru Europa Centrală și Orientală din București, și face parte din proiectul dedicat celebrării a 20 de ani de la adoptarea Convenției UNESCO privind promovarea diversității culturale.

Un proiect dedicat tinerilor și patrimoniului local

Sub titlul „Bârladul celebrează diversitatea culturală”, proiectul derulat în perioada mai – octombrie 2025 s-a adresat unui public tânăr, cu vârste cuprinse între 10 și 25 de ani, și a inclus mai multe activități educative și culturale:

  • „Să descoperim și să cunoaștem patrimoniul cultural bârlădean” – vânătoare de comori, 30 mai;
  • Concursul de desen „Diversitatea culturală în imagini”, 17 iunie;
  • Întâlnire literară cu scriitoarea canadiană de origine română Felicia Mihali, 26 iunie;
  • Concursul de cine-creativitate „Très très courts-métrages – Ma culture, mon histoire”, derulat în septembrie-octombrie.

Prin această inițiativă, Academia Bârlădeană și O.I.F. și-au propus să promoveze bogăția patrimoniului cultural local și diversitatea expresiilor artistice, prin activități interactive care implică tinerii din comunitate.

Invitați de prestigiu și expoziții dedicate publicului bârlădean

La masa rotundă de sâmbătă vor participa invitați speciali, printre care:

  • Dr. David Bongard, Prim Consilier la Reprezentanța O.I.F. – inițiatorul proiectului;
  • Prof. univ. dr. Marina Mureșanu, personalitate marcantă a școlii filologice ieșene;
  • Prof. univ. dr. Dragoș Pătrașcu, artist vizual de renume, prezent și în expoziția permanentă a Muzeului Colecțiilor din Bârlad.

Instituțiile partenere în desfășurarea proiectului sunt: Primăria Bârlad, Muzeul „Vasile Pârvan”, Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu”, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, Școala Gimnazială „George Tutoveanu” și alte organizații culturale locale.

La finalul evenimentului, publicul va putea admira expoziția de desene realizate de tinerii participanți și va asista la proiecția și premierea scurtmetrajelor înscrise în concursul de cine-creativitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *