Exercițiu tactic al jandarmilor vasluieni pentru gestionarea tulburărilor de ordine publică la competiții sportive

Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui a organizat un exercițiu tactic cu forțe în teren, având ca temă intervenția într-o situație ipotetică de tulburare a ordinii publice provocată de o galerie de fotbal. Activitatea s-a desfășurat în două locații – Stadionul Municipal Vaslui și „Poiana Ascunsă” din pădurea Paiu.

La exercițiu au participat efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Poliției Locale Vaslui, precum și Prefectul Județului Vaslui. De asemenea, au fost implicate toate structurile de ordine publică din cadrul IJJ Vaslui, scopul principal fiind antrenarea efectivelor pentru o reacție rapidă, coerentă și eficientă în fața unor posibile provocări ce pot apărea în contextul competițiilor sportive.

Pe parcursul exercițiului, forțele de ordine au exersat constituirea și manevrarea dispozitivelor de intervenție, utilizarea graduală a mijloacelor din dotare, precum și coordonarea și comunicarea între structuri în condiții operative.

Exercițiul s-a desfășurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Vaslui și al Direcției Silvice Vaslui, care au pus la dispoziție facilitățile necesare pentru buna desfășurare a activităților.

„Astfel de exerciții sunt esențiale pentru menținerea unui nivel ridicat de pregătire și pentru consolidarea capacității operative a jandarmilor. Cooperarea interinstituțională ne permite să acționăm unitar și eficient atunci când situația o impune, în sprijinul siguranței cetățenilor”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.

Reprezentanții instituției au subliniat că pregătirea continuă și adaptarea permanentă la noile realități operative reprezintă o prioritate, astfel încât jandarmii să poată interveni prompt și profesionist în orice situație care poate afecta ordinea și siguranța publică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *