Cisterna cu 19 mii de litri de gaz metan, care s-a răsturnat la Simila, nu a provocat poluare

Cisterna cu 19 mii de litri de gaz metan, care s-a răsturnat în judeţul Vaslui nu a provocat poluare, transmite Direcţia Judeţeană de Mediu.

După ce ISU a decis evacuarea locuitorilor, pentru evaluarea impactului asupra mediului, Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate a trimis în zona accidentului autolaboratorul mobil, care a efectuat măsurători privind calitatea aerului.

Acesta s-a aflat la o distanţă de 600 de metri faţă de locul incidentului şi a monitorizat continuu, iar rezultatele nu au indicat depăşiri ale valorilor limită admise, conform specialiştilor Direcţiei Generale de Monitorizare şi Laboratoare.

Cisterna cu gaz, care s-a răsturnat în apropierea localităţii Simila aparţinea unei firme din Republica Moldova.

Prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, a atras atenția, în cadrul unei conferinţe de presă, cu privire la starea tehnică improprie a unor vehiculele din Republica Moldova sau Ucraina, care tranzitează judeţul Vaslui.

„Este inadmisibil ca după ce am pus acea cisternă pe roţi, să observăm că era ruginită toată, că era sudată, era făcută din bucăţi, avea înflorituri de rugină şi de sudură, şi oricând, în orice moment, ieri, acea cisternă putea să explodeze. Putea să explodeze atât din cauza încărcăturii dar şi în momentul în care s-a răsturnat. Este inadmisibil ca astfel de autocamioane să tranziteze drumurile publice din judeţul Vaslui şi din întreaga ţară. Acel autocamion era bombă pe roţi”, a avertizat Eduard Popica, prefectul judeţului Vaslui.

În primul Colegiu prefectural, Eduard Popica va atrage atenția autorităților pentru a supraveghea toate autotrenurile care tranzitează vama Albița, făcând referire în mod special la cele cu numere de Moldova și Ucraina.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *