Armonii, interpretări de excepție și emoții la Festivalul Internațional de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”, un eveniment care a adunat pe scena Teatrului de Vară ansambluri corale de mare valoare.
Corala Fantasia a oferit un moment plin de sensibilitate artistică, reușind să înduioșeze sufletele celor prezenți cu un repertoriu care a cuprins creații religioase, dar piese tradiționale.
A urmat Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, care a reușit să ducă publicul către înaltul sublimului, grație vocilor perfecte ale membrilor grupului.
Momentul aparte l-a reprezentat recitalul solistei libaneze Ribale Wehbé, glasul de înger al artistei impresionând asistența din Teatrul de Vară.
Ribale a adus la Vaslui muzica bizantină autentică, dar și muzica sacră, fiind răsplătită cu aplauze îndelungi.
Corul „Euphonia” al Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea și Ansamblul vocal-instrumental „Arheon” au încheiat o seară perfectă, care a adus pe scena festivalului o parte dintre creațiile lui Anton Pann, readucând în prim plan muzica veche.
Festivalul de Muzică Corală Laică și Religioasă „Gheorghe Cucu” ajuns la a cincea ediție, în acest format, a fost organizat de Consiliul Județean Vaslui, Centrul Cultural Județean Vaslui, Primăria municipiului Vaslui și Episcopia Hușilor.












