Incendiu de vegetație uscată la Sălcioara, comuna Banca

Incendiu de vegetație uscată la Sălcioara, comuna Banca

Detasamentul de Pompieri Bârlad a fost solicitat să intervină în localitatea Sălcioara, comuna Banca, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la vegetația uscată aflată pe marginea drumului european DE 581.

La fața locului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și 5 militari.

La sosirea echipajului, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, fără a fi afectate culturile de grâu aflate în apropiere.

Datorită intervenției rapide și eficiente a salvatorilor, flăcările au fost localizate și lichidate în scurt timp, evitându-se propagarea acestora către lanurile de cereale din apropiere.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui reamintește cetățenilor că arderea necontrolată a vegetației uscate este interzisă și sancționată conform legii.

De asemenea, atragem atenția asupra riscurilor majore pe care astfel de incendii le pot reprezenta pentru bunuri, mediu și vieți omenești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *