Cei mai buni elevi ai Școlii „Constantin Parfene” Vaslui, premiați în cadrul Galei Olimpicilor

Pe 19 iunie 2025, Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui a organizat  GALA OLIMPICILOR, un eveniment mult așteptat de toți factorii implicați în procesul de educație: copii, cadre didactice și părinți, la care au fost premiați elevii cu rezultate deosebite la etapele naționale și județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare, de pe parcursul întregului an școlar 2024-2025.

„Este o zi de sărbătoare, de emoții, de aplauze și de recunoștință, pentru că  sărbătorim reușita, munca și spiritul care ne inspiră în fiecare zi. Sărbătorim performanţa, dar astăzi este despre noi, toţi. Despre cel care a reușit la un concurs național, despre cel care a terminat anul școlar cu bine, despre cel care își învinge teama pentru a urca pe scenă şi despre noi, cei din spatele acestor copii, școala şi familia, toată comunitatea şcolii. Performanță înseamnă să ajungi la ceea ce poţi să faci cel mai bine, înseamnă încurajare şi acceptare, prietenie, zâmbet, întrebare curajoasă, mână ridicată. Fiecare pas mic! Astăzi aplaudăm nu doar rezultatele deosebite ale olimpicilor noștri, ci și orele de muncă, sacrificiile făcute și dorința noastră de a merge mereu mai departe. Ne dorim prin Gala Olimpicilor să exprimăm recunoaștere și recunoștință. Pentru muncă. Pentru perseverență. Pentru caracter. Mulțumim profesorilor noștri pentru răbdare, profesionalism și dedicare. Mulțumim părinților pentru parteneriatul adevărat, bazat pe încredere. Mulțumim elevilor pentru că au adus viață școlii, zi de zi, și au crescut atât de frumos!”, a declarat în deschiderea evenimentului, doamna director, profesor Dorina Nemțanu.

Copiii au primit Diplomă de excelență, precum și premii în bani, produse apicole și cărți.

„Mulțumim colaboratorilor, care ne-au sprijinit și în edițiile anterioare, Tunaru Gabriela – administrator S.C. MIAUNEL&MIAUNICA, Rășcanu Gabriel – administrator S.C. APISROM, Loghin Diana și Cristian, precum și celor care ni s-au alăturat la ediția din acest an: Helgiu Octavian – administrator TAVIANY, Micu Vlad – administrator REDCON 1, Alexandru Narcis Ionuț – administrator VIVA CONTROL SRL, Cărare Liliana – administrator Florăria HAPPY! Bucuria de pe chipul celor premiați este imensă în momentul în care se văd apreciați și răsplătiți pentru perseverența, efortul și dedicarea depuse de-a lungul timpului! De aceea, orice demers făcut de adulți de a premia excelența este de un real folos în conturarea unei atitudini pozitive față de învățare a tuturor elevilor școlii”, a precizat director adjunct, profesor pentru învățământul primar Nastica Olaru.

Momentele de premiere au alternat cu dansuri tematice, moderne, populare, balet, cu interpretări vocale și instrumentale, cu parada costumelor Eco, foarte apreciate și răsplătite cu aplauze de către spectatori.

Impactul pe care îl are Gala olimpicilor determină organizatorii să își dorească și să își propună să organizeze și alte ediții viitoare. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *