Zilele culturale ale Bârladului vor fi atent monitorizate de jandarmi

La finalul acestei săptămâni, jandarmii din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui vor fi prezenți în mijlocul comunității, pentru a asigura buna desfășurare a numeroaselor evenimente ce vor avea loc în județul Vaslui. Fie că vorbim despre spectacole, competiții sportive, sărbători locale sau activități pentru copii, jandarmii vor fi acolo pentru a asigura siguranța și liniștea tuturor participanților.

Jandarmii vor acționa pentru a menține un climat de ordine și siguranță în zonele de desfășurare a evenimentelor, prevenind astfel comportamentele contravenționale și infracționale și descurajând persoanele predispuse la comiterea de fapte antisociale.

Vom fi alături de cetățeni la evenimente importante, precum:

  • Spectacolul cultural-artistic organizat sâmbătă, 31 mai, cu ocazia Zilelor Culturale ale Bârladului;
  • Manifestarea religioasă de duminică, 1 iunie, de la Biserica din suburbia Moara Grecilor din municipiul Vaslui;
  • Sărbătoarea prilejuită de Ziua comunei Bălteni, tot pe 1 iunie.

Tot în acest weekend, vom participa la activitățile dedicate celor mici, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Ne vom întâlni cu ei și cu familiile lor sâmbătă, 31 mai, la Episcopia Hușilor, iar duminică, 1 iunie, în Parcul Copou din Vaslui, la Value Center Bârlad și la școala din localitatea Sărățeni.

Recomandăm tuturor participanților să se bucure de evenimente în mod responsabil, să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să evite implicarea în conflicte și să aibă grijă de cei mici și de bunurile personale. În cazul în care observați persoane cu un comportament neadecvat, nu ezitați să anunțați cea mai apropiată patrulă de ordine publică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *