Pompierii din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs la ieșirea din municipiul Vaslui către Iași, zona Ciușmeaua Moldovencei.
În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau 6 persoane.
În urma impactului nu au rezultat victime iar toate cele șase persoane au refuzat examinarea medicală.
Pompierii au asigurat zona și măsurile PSI specifice în astfel de cazuri.
