Prins beat la volan și cu ITP-ul mașinii expirat!

Prins beat la volan și cu ITP-ul mașinii expirat!

Un echipaj al Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflat în serviciu de patrulare pe drumul județean DJ 159, în localitatea Pungești, comuna Pungești, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Pungești, care circula din direcția Pungești către Trohan.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că vehiculul figurează cu inspecția tehnică expirată din data de 10.03.2023.

Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și sancționat contravențional conform O.U.G. 195/2002.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *