Pieton accidentat pe o trecere de pietoni din zona Confecții a municipiului Vaslui

Pieton accidentat pe o trecere de pietoni din zona Confecții a municipiului Vaslui

Echipajul ambulanței SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) a intervenit în municipiul Vaslui, zona Confecții, pentru a evalua și a acorda îngrijiri medicale unei persoane rănite în urma producerii unui accident rutier.

La sosirea echipajului de intervenție a fost găsită o femeie rănită, persoana fiind în stare de conștiență și cooperantă.

„Victima în vârstă de aproximativ 63 de ani, a suferit un traumatism de membru inferior și traumatism de membru superior”, a spus Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Femeia rănită a primit primele îngrijiri medicale în ambulanța SMURD, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Polițiștii vasluieni cercetează circumstanțele producerii acestui accident rutier.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *