Microbuz cu număr de înmatriculare fals, descoperit în trafic

Microbuz cu număr de înmatriculare fals, descoperit în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova care a fost depistat, în trafic, conducând un autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 61 de ani, conducând un microbuz, cu număr de înmatriculare specific Germaniei.

„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că numărul de înmatriculare aplicat pe mijlocul de transport diferă de cel înscris în certificatul de înmatriculare, motiv pentru care au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora s-a constatat că numărul de înmatriculare aplicat pe microbuz este atribuit unui alt mijloc de transport. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că este angajat ca șofer la societatea care are în proprietate mijlocul de transport și că nu are cunoștință despre neregulile constatate”, a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *