Moldovean prins cu permis de conducere internațional de tip fantezist

Moldovean prins cu permis de conducere internațional de tip fantezist

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie R.Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere nerecunoscut de statul român.

În data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 17.15,  în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie R.Moldova, în vârstă de 37 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.

Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile din SUA și un permis de conducere internațional de tip fantezist.

„Colegii noștri au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a concluzionat că bărbatul nu deţine permis de conducere internațional necesar pentru a putea conduce pe drumurile publice din România, cel prezentat la control nedându-i dreptul să șofeze pe teritoriul Romaniei”, a spus Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *