Târg de Crăciun în scop caritabil la Gârceni

Târg de Crăciun în scop caritabil la Gârceni

Pentru al treilea an, autoritățile din comuna Gârceni, cu sprijinul Școlii Gimnaziale nr.1 Gârceni, organizează un Târg de Crăciun în scop caritabil.

Elevi, părinți și cadre didactice au venit la manifestarea expozițională cu decorațiuni-unicat, dar și cu prăjituri de casă, care au avut succes în rândul vizitatorilor, cumpărându-le pentru a fi oferite drept cadou de sărbători celor dragi.

„Sunt la Gârceni de fiecare dată când este organizat acest Târg al copiilor care își dau toată silința să confecționeze produse unicat și mă bucur de ceea ce se întâmplă aici. Mă bucur de inițiativa domnului primar și de ceea ce face școala, care se implică foarte mult și îi învață pe elevi să facă astfel de lucruri. Îi felicit pe toți cei care s-au implicat în organizare, manifestare care nu s-a oprit după un an și va continua să fie organizată atât timp cât tradițiile noastre strămoșești încă mai există”, a spus Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.

La Târgul de Crăciun din acest an au fost prezenți și noii vicepreședinți ai consiliului județean, Mădălin Căciulă și Costel Zară.

„Sunt încântat de ce se întâmplă la Gârceni. Este senzațional și sper ca toate comunele să ia acest exemplu. Îi felicit pentru inițiativă”, a spus Mădălin Căciulă, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

„Avem copii talentați în fiecare localitate din județ. Apreciem implicarea dascălilor, care îi îndrumă pe copii zi de zi și pot realiza asemenea lucruri frumoase. Acolo unde este un parteneriat corect între autorități locale, școală și comunitate apar astfel de inițiative frumoase”, a completat Costel Zară, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

Sorin Scutelnicu, primarul comunei Gârceni, a precizat că banii strânși din valorificarea produselor vor ajunge la un caz umanitar.

La ediția de anul trecut s-au adunat 7.000 de lei, care au fost donați către două cazuri medicale.

Evenimentul a mai cuprins și un concert de colinde și cântece de iarnă, susținut de elevii Școlii Gimnaziale Gârceni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *