marți , 20 octombrie 2020, 22:51
Home / Local / Actualitate / Microbuz căutat de autoritățile din Polonia, descoperit la Albița

Microbuz căutat de autoritățile din Polonia, descoperit la Albița

Polițiștii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un microbuz, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Polonia.

În ziua de 16 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, R.S., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 27 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Polonia.

”Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculului în cauză,  colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că atât microbuzul, cât și  certificatul acestuia de înmatriculare figurează în bazele de date ca fiind bunuri căutate pentru folosirea ca probă în cadrul procedurilor penale, semnalări introduse de autoritățile din Polonia la începutul anului.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că autovehiculul aparține unui cetățean din Chișinău care l-a angajat în calitate de șofer și nu avea cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu”, a precizat Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de 50.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Batalionul 202 Apărare CBRN Huși, la ceas aniversar: 7 decenii de istorie și excelență militară!

Astăzi, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a participat la activitățile dedicate aniversării a …

Accident în apropiere de Crasna! Implicat un microbuz cu 21 persoane!

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă echipată cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *