duminică , 25 octombrie 2020, 07:24
Home / Local / Actualitate / Tot mai mulți moldoveni încearcă să treacă granița cu permise de conducere necorespunzătoare!

Tot mai mulți moldoveni încearcă să treacă granița cu permise de conducere necorespunzătoare!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetățenie română și R. Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept.

În data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, C.A., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 21 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din microbuz şi remorcă.

”La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză”, a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Acţiuni de prevenire în şcolile din judeţ

Prevenirea conduitelor deviante în rândul tinerilor  cât şi prevenirea victimizării acestora, formarea unei generaţii  care să respingă …

Orașul Negrești intră de mâine în scenariul roșu! Rata infectaților a ajuns la peste 3 la mia de locuitori!

Orașul Negrești este de sâmbătă, 24 octombrie, în scenariul roşu, după ce rata de infectare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *