marți , 20 octombrie 2020, 21:33
Home / Local / Se renumără voturile nule pentru alegerea preşedintelui şi a Consiliului Judeţean

Se renumără voturile nule pentru alegerea preşedintelui şi a Consiliului Judeţean

Dumitru Buzatu şi principalul său competitor, liberalul Marius Arcăleanu, au contestat rezultatele la alegerile locale de duminică, 27 septembrie, ambii solicitând renumărarea voturilor nule. Buzatu şi Arcăleanu sunt despărţiţi de mai puţin de 3.000 de voturi.

”Pentru o justă şi corectă reflectare în rezultatul alegerilor, a voinţei alegătorilor exprimată prin vot, considerăm că se impune verificarea voturilor nule pentru a se înlătura orice suspiciune de eroare electorală, cu atât mai mult cu cât s-a dat şi un exemplu concret în contestaţia formulată”, au invocat liberalii în contestaţia înaintată BEJ Vaslui.

La rândul său, Dumitru Buzatu a invocat faptul că la mai multe secţii de votare, la verificarea în BEJ Vaslui ”s-a descoperit un număr însemnat de voturi exprimate pentru competitorul electoral PSD trecute la voturi nule (Vaslui, Bârlad, Murgeni, Negreşti, Muntenii de Jos, Codăeşti, Bogdana, Alexandru Vlahuţă, Costeşti etc)”.

”Mai multe persoane din teritoriu au arătat că ştampila pusă de ei abia se vedea din cauza tuşului foarte slab ori că, după ce au votat, au constatat că tuşul a trecut prin foaie sau s-a imprimat pe partea cealaltă şi este posibil ca aceste voturi să fie trecute nule, deşi ele erau valabile pentru competitorul PSD”, a arătat Dumitru Buzatu în contestaţia formulată.

Decizia renumărării voturilor nule s-a luat cu o majoritate atinsă la limită: şase membri ai BEJ votând pentru renumărare, în timp ce ceilalţi cinci s-au opus, apreciind că ambele contestaţii au fost tardiv forumlate, iar, în subsidiar, că sunt neîntemeiate.

La nivelul judeţului Vaslui, în cele 542 de secţii de votare a fost înregistrat un număr record de voturi, de peste 12.000.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Batalionul 202 Apărare CBRN Huși, la ceas aniversar: 7 decenii de istorie și excelență militară!

Astăzi, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a participat la activitățile dedicate aniversării a …

Accident în apropiere de Crasna! Implicat un microbuz cu 21 persoane!

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă echipată cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *