joi , 22 octombrie 2020, 02:13
Home / Local / Actualitate / S-a stins din viață profesorul Dan Ravaru!

S-a stins din viață profesorul Dan Ravaru!

Omul de cultură, neobositul publicist, pasionatul folclorist DAN RAVARU a plecat pe drumul fără întoarcere al „dalbului pribeag”. Profesor la liceele din Puiești și Negrești, culegătorul de folclor Dan Ravaru a străbătut și cercetat satele vasluiene în acțiunea de tezaurizare a tradițiilor de odinioară, de înveșnicire prin înregistrare și tipărire a mărturiilor culturii populare românești.

Din 1979 până în 2018, a activat în cadrul Centrului Județean al Creației Populare din Vaslui, a fost un reper al acțiunilor culturale județene, a întemeiat festivalul județean Datini și obiceiuri de iarnă (în 1980), a pus bazele unor reviste și ziare locale, a publicat culegeri de folclor, monografii de localități și volume de popularizare a istoriei în rândul celor mulți.

Date bio-bibliografice: Dan RAVARU (3 aprilie 1941, Bârlad – 28 septembrie 2020, Vaslui) – profesor, folclorist, etnograf, publicist. Studii gimnaziale și liceale la Predeal și Bârlad, universitare la Iași, licențiat în 1965 al Facultății de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, profesor la liceele din Puiești și Negrești, jud. Vaslui, folclorist și etnograf în cadrul Centrului Județean al Creației Populare (ulterior Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui), între anii 1979 și 2018.Volume: Datini și obiceiuri de pe Valea Tutovei, 1980. Folclor, etnografie, istorie locală, 1998. Cartea Puieștilor, 1999. Comuna Alexandru Vlahuță, 2000. Folclor literar de pe Valea Tutovei, 2001. Cartea întâia a Racovei, 2002. Repere etnofoclorice și de istorie locală, 2010. Portul popular vasluian. Istorie și actualitate, 2015. Aspecte ale vălăretului din județul Vaslui, 2015. O carte a Marii Uniri, 2018. Radu Bobică, „Convorbiri cu și despre Dan Ravaru”, 2017.

Colegii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui regretă stingerea din viață a profesorului Dan Ravaru. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

”Rânduiala lumii face ca omul să-și împlinească misia în veșnicie. DAN RAVARU, colegul nostru de la „Cultură”(așa îi plăcea să prezinte locul pe care l-a slujit cu pasiune decenii bune) va continua să existe pe rândurile cărților sale. A străbătut cu înverșunare fiecare cătun al Vasluiului, culegând gând cu gând tradițiile acestor meleaguri. Îi vom cinsti truda și vom valorifica strădaniile domniei sale. Numele Dan Ravaru va însoți evenimentele de promovare a folclorului din județul Vaslui(ex. festivalul de datini și obiceiuri de iarnă pe care l-a inițiat în anul 1982)Drumul să vă fie lin, domnule profesor! Codoleanțe familiei și celor de-au avut privilegiul a-l cunoaște!”, a scris Lucian Onciu, pe pagina de facebook.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Un tânăr din Vaslui, în stare critică, după ce a căzut de la etaj

Ambulanța SMURD tip C1 (TIM), încadrată cu medic și un echipaj specializat din cadrul Detașamentului …

Un hușean a intrat cu mașina într-o conductă de gaze

Secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *