marți , 20 octombrie 2020, 21:48
Home / Local / Actualitate / Prima tranşă de vaccin antigripal de la Ministerul Sănătăţii a ajuns la Vaslui

Prima tranşă de vaccin antigripal de la Ministerul Sănătăţii a ajuns la Vaslui

Ministerul Sănătăţii a achizionat vaccinul antigripal pentru sezonul rece, iar prima tranşă de 330 de mii de doze a fost deja distribuită către Direcţiile de Sănătate Publică.  

Vaccinul va putea fi administrat gratuit populaţiei prin intermediul medicilor de familie.

Prima tranşă de vaccin antigripal de la Ministerul Sănătăţii a ajuns la Vaslui. Este vorba despre 9.200 de doze.

O mare parte dintre ele vor ajunge în curând la medicii de familie, conducerea DSP Vaslui susţinând că este aşteptată în prezent metodologia, pe baza căreia se va face repartizarea.

Prioritate la imunizare vor avea, ca şi până acum, persoanele din categoriile cu risc crescut, în caz de îmbolnăvire.

”Le vom distribui către unităţile sanitare cu paturi pentru imunizarea personalului medical, către cabinetele medicilor de familie pentru populaţia aflată la risc”, a declarat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui.

Conducerea DSP Vaslui îndeamnă populaţia, mai ales în acest context epidemiologic generat de virusul SARS-CoV-2, să se imunizeze împotriva gripei:

”Recomandăm populaţiei să se adreseze medicilor de familie pentru imunizare împotriva gripei şi să respecte recomandările făcute de către medici”.

Trebuie spus că imunizarea populaţiei cu vaccinul antigripal este gratuită şi se realizează prin intermediul medicilor de familie.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Batalionul 202 Apărare CBRN Huși, la ceas aniversar: 7 decenii de istorie și excelență militară!

Astăzi, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a participat la activitățile dedicate aniversării a …

Accident în apropiere de Crasna! Implicat un microbuz cu 21 persoane!

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă echipată cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *