duminică , 12 iulie 2020, 15:54
Home / Local / Învăţămant / Absolventă de 10: ”Nu mă simt diferită față de colegii mei!”

Absolventă de 10: ”Nu mă simt diferită față de colegii mei!”

Ștefania Iftode este eleva care a încheiat cei patru ani de liceu cu 10 pe linie. Ea este absolventă a Liceului ”Emil Racoviță” (LER) Vaslui și se consideră o adolescentă normală, deși este privită cu admirație de ceilalți colegi.

Ștefania regretă că ultimele luni le-a petrecut în casă, departe de atmosfera din clasă, însă rămâne cu amintiri dintre cele mai frumoase. Recunoaște că a chiulit, a ajutat pe alți colegi la teste, s-a distrat și a simțit cu adevărat ce înseamnă perioada adolescenței.

Vasluianca vrea să urmeze medicină militară la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, iar orașul natal va rămâne mereu în inima sa, pe care îl va vizita de fiecare data când va avea ocazia.

”Nu am crezut că ultimele luni de liceu le voi petrece în casă”

-Care e sentimentul pe care îl trăiești în această perioadă dificilă, de pandemie?

-Perioada aceasta este una tristă. Nu am crezut că ultimele luni de liceu le voi petrece în casă și făcând ore online. Dar sperăm ca totul să fie bine și să revenim la normal.

-Regreți că nu au mai avut loc festivități de final de promoție, banchetul și momentul organizat de primărie in centru?

-Regret enorm că nu am avut parte de festivitatea de final de promoție, de marșul absolvenților care era momentul cel mai așteptat unde să ne vadă lumea că suntem absolvenți și că am trecut cu bine peste 4 ani de liceu. Banchetul era momentul nostru de distracție și locul unde am fi fost toți uniți pentru ultima dată.

-Cum ai caracteriza cei patru ani de liceu?

-Cei 4 ani de liceu au fost minunați, am avut colegi extraordinari și am petrecut multe momente frumoase împreună, de la chiuluri organizate până la ajutat la teste și teme. Momentele amuzante nu au lipsit din clasă, ele erau la ordinea zilei și acestea ne făceau ziua mai frumoasă.

-Cum e să fii elevă de 10?

-Să fii elev de 10 nu este diferit, nu mă simt diferită față de colegii mei. Eu sunt de părere că nu notele contează, ci ceea ce ai învățat.

-Ce mesaj le transmit colegilor tăi mai tineri?

-Colegilor mei mai tineri le doresc să-și petreacă anii de liceu frumos și să nu-i rateze pentru că sunt cei mai frumoși și o să le fie dor de momentele din liceu cât și de profesori.

-Care sunt planurile tale de viitor?

-Pe viitor vreau să urmez Facultatea de Medicina Militară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București.

–Te vezi peste câțiva ani la Vaslui sau în altă parte?

-Sper ca peste câțiva ani să fiu în Vaslui și să mă întorc și să-l văd la fel de frumos.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

CSM Vaslui a transferat un centru din Muntenegru

CSM Vaslui a obținut semnătura muntenegreanului IGOR KRIVOKAPIC, în vârstă de 27 de ani, care …

FOTO/ Un tir de la Vanbet Banca, făcut scrum în curtea societății

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *