miercuri , 22 ianuarie 2020, 16:18
Home / Local / Actualitate / Tânăr cu permis de conducere fals prins la Albița

Tânăr cu permis de conducere fals prins la Albița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa  efectuează cercetări cu privire la un tânăr cu cetăţenie R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, deşi nu era posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul din R. Moldova I.G., în vârstă de 22 de ani, care conducea un autoturism marca Mitsubishi, înmatriculat în Italia.

”Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la controlul de frontieră de I.G., colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. În urma verificărilor efectuate s-a mai constatat că I.G. nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat permisul de conducere prin intermediul unui cetăţean din Iaşi, ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 50 de euro și că este prima dată când conduce un autovehicul pe drumurile publice şi când foloseşte documentul, deşi ştia că este fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz fals şi conducere unui vehicul fără permis de conducere.

Despre Cristian LAPA

-Cine sunt? -Numele meu este Cristian LAPA, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), cu o vechime de 22 de ani în media și social media. -Am lucrat ca redactor la TV Vaslui, Gazeta Sporturilor (2002-2015), Evenimentul de Iași, Radio Iași, TVR Iași, Curentul, Agenția de presă Newsin, România Liberă, Sport Total FM, Obiectiv de Vaslui. -În prezent sunt comunicator la FRF.ro și CSM Vaslui (social media) și administrator al publicațiilor online actualvs.ro și sportactual.ro.

Vezi şi

Romii din Murgeni, ”măturați” de polițiști! 5 dintre membrii clanurilor de țigani au fost ridicați de mascați!

Peste 100 de polițiști și jandarmi au descins la primele ore ale dimineții în cartierul …

Alertă/ Protecția Copilului are bani de salarii doar pentru 3 luni! Se lasă cu disponiblizări!

În acest an, din bugetul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *