joi , 13 august 2020, 15:53
Home / Local / Dumitru Buzatu, huiduit de Ziua României!

Dumitru Buzatu, huiduit de Ziua României!

Manifestările dedicate Zilei Naționale a României, organizate la Vaslui, au avut și un moment mai delicat.

La finalul discursului, Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, a fost huiduit de un cetăţean prezent la manifestări, oficialul replicându-i, în timp ce pleca de la tribună: „Măi, tembelule!”.

În schimb, protopopul de Vaslui, preotul Adrian Chirvasă, le-a cerut vasluienilor să se unească și să pună umărul la modernizarea țării.

„România aceasta întreagă a primit o haină foarte frumoasă de la cei care s-au jertfit şi au dat cât au putut ei de mult, pentru ca ţara să fie aşa astăzi. Este o haină creştină, o haină morală, care i-a adus României foarte multă cinste şi putere, atât cat a fost necesar ca să treacă prin istorie, prin lupta pentru păstrarea adevărului şi frumosului. Nouă astăzi ne revine sarcina să avem istoria ca rădăcină a adevărului, dar să nu trăim doar cu ceea ce am primit ci să ne străduim să înfrumuseţăm de la o zi la alta această haină, s-o facem cât mai sănătoasă posibil”, a spus protopopul de Vaslui, Adrian Chirvasă.

Prof. univ. dr. din cadrul cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, Constantin Turliuc, le-a transmis celor prezenţi că datoria cetăţenilor români este aceea de a fi mândri de ţara în care s-au născut nu doar de 1 Decembrie, ci în fiecare zi a existenţei lor.

„Să fim mândri că suntem români, nu numai de 1 Decembrie, ci în fiecare zi. Viitorul este praf de stele, prezentul este lutul care poate fi modelat, dar trecutul este granitul, este ceea ce dă tărie, ceea ce pune temelie unei construcţii naţionale care s-a afirmat alături de celelalte naţiuni ale Europei, astăzi, într-o Europă unită, într-o Europă care promovează valorile democraţiei, ale drepturilor şi libertăţilor individuale. Libertatea, ca şi unitatea, se cucereşte şi se învaţă în fiecare zi. Cei tineri, cei care au învăţat din cărţile de istorie, din poveştile bunicilor lor cum s-a realizat România întregită, trebuie să ştie şi să fie conştienţi mereu că au o datorie de împlinit şi această datorie este ca, într-o bună zi, cu voia lui Dumnezeu, toţi românii să trăiască între graniţele aceluiaş stat. E un lucru firesc, e un lucru natural, e un lucru pe care îl aşteptăm cu toţii, un lucru la care năzuim împreună”, a declarat prof. univ. Cătălin Turliuc.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Un tânăr din Văleni, pericol public pe străzile din Vaslui! Polițiștii l-au prins băut la volan!

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui – Biroul Poliției Rutiere Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor …

Hușean, în stare de ebrietate, a acroșat o tânără, în timp ce manevra mașina cu spatele

Polițiștii Biroului Poliției Rutiere Huși au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *