marți , 15 octombrie 2019, 08:16
Home / Sport / Sportivii de la Liga de Est au adus 7 medalii României

Sportivii de la Liga de Est au adus 7 medalii României

Sportivii de la Liga de Est Vaslui au avut o contribuție majoră la medaliile obținute în prima zi de concurs de către România la Campionatul European de taekwon-do ITF.

Vasluienii au contribuit la cucerirea a 7 medalii, din care șase de bronz.

Cea mai importantă performanță a fost atinsă de Mircea Hondru, care a devenit campion european la tehnici speciale, seniori, individual.

Tot la individual, Adelina Mihai a cucerit bronzul la tehnici speciale, senioare.

Pe echipe, vasluienii Mircea Hondru, Marcel Miron, Ștefan Frățian și Andrei Chiriac au contribuit la bronzul de la tull, seniori.

Bronz a obținut și echipa României de tull, senioare, feminin, din care au făcut parte și sportivele de la Liga de Est, Adelina Alicia Mihai, Andra Ghețău și Ana Maria Hăisan.

Echipa României de tull, junioare, feminin, cu Miruna Lupașcu, Laura Munteanu și Amalia Codreanu, au urcat pe treapta a treia a podiumului, cucerind bronzul.

Tot pe locul 3 s-a clasat și echipa de tull juniori, masculin, din care a făcut parte și Dragoș Chiriac.

De asemenea, Miruna Lupașcu și Dragoș Chiriac au contribuit la medalia de bronz obținută de România la Luptă tradițională, juniori.

Sportivii sunt pregătiți la club de Mihai Hondru, antrenor federal.

Prezența celor 13 sportivi, un antrenor, un kinetoterapeut și arbitru de la Liga de Est la Campionatului European se datorează unui proiect cu finanțare nerambursabilă de la Primăria Vaslui.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Maksym Karamyshev a fost convocat la naționala Ucrainei

Maksym Karamyshev a fost convocat de selecționerul Sergei Bebeshko la naționala Ucrainei. Jucătorul lui CSM …

Hușana Huși-FC 2 Botoșani 2-1 (0-1)

Hușana Huși a obținut trei puncte de aur în fața celei de a doua echipe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *