marți , 15 octombrie 2019, 09:30
Home / Local / Actualitate / Angajații de la Transurb intră în grevă

Angajații de la Transurb intră în grevă

Salariații de la Transurb Vaslui au anunțat că vor intra în grevă de avertisment, prevăzută pentru joi, 11 octombrie, în intervalul ora 6-8 dimineața.

Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că actuala conducere a societății de transport refuză să semneze contractul colectiv de muncă și nici nu respectă normele de sănătate și securitate în muncă.

”Există o discriminare a salariaților în funcție de apartenența sindicală. De asemenea, nu se asigură realizarea de către toți salariații a normei de muncă. Suntem obligați să lucrăm în repausul săptămânal pentru efectuarea normei. Nici la această dată nu s-au găsit soluții pentru nici o revendicare formulată de sindicat, în schimb s-au tăiat trei zile de concediu de la toți salariații, în afară de șoferi, acest lucru făcându-se fără a negocia cu sindicatul. Nu au fost acordate drepturile salariale ce se cuvin în conformitate cu prevederile Codului Muncii”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Liber și Independent din Transurb.

Astfel, sindicaliștii își cer scuze public călătorilor pentru faptul că în intervalul ora 6-8 nu le asigură cursele, conform graficului, dar acest lucru se datorează ”în exclusivitate conducerii unității care nu este în măsură să asigure bunul mers al societății, precum și asigurarea drepturilor minimale prevăzute în legislația muncii”.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Casă mistuită de flăcări

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit u două autospeciale de stingere cu apă și spumă, …

Centrul Județean de Excelență și-a reluat activitatea

Centrul Județean de Excelență și-a reluat activitatea, iar la festivitate de deschidere au luat parte …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *