luni , 19 octombrie 2020, 17:24
Home / Local / Actualitate / Cinci morti din cauza unui sofer inconstient

Cinci morti din cauza unui sofer inconstient

Accidentul cu cinci victime decedate, produs în dimineața zilei de duminică, pe DE 581, a fost provocat, potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor rutieri, de un şofer în vârstă de 31 de ani.

Acesta s-a angajat într-o depăşire neregulamentară, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

„Un autoturism înmatriculat în judeţul Bacău, condus de un şofer de 31 de ani, care circula dinspre Bârlad către Tecuci, în zona km 63 + 200 de metri, s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unui autoturism din Bulgaria, care mergea pe aceeaşi direcţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în Bucureşti, condus regulamentar de un tânăr de 34 de ani. În urma coliziunii a rezultat decesul a cinci persoane, patru din autoturismul din Bacău şi conducătorul auto din maşina înmatriculată în Bucureşti. Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Cinci persoane au murit şi şapte au fost rănite în urma accidentului petrecut pe DE 581, pe raza localităţii Bădeana, fiind activat Planul Roşu de intervenţie.

La faţa locului au fost deplasate forțe de intervenție impresionante, dintre care două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, cu module pentru descarcerare şi o autospecială pentru descarcerarea grea, șase echipaje SMURD, dintre care 4 ambulanţe tip B2, o ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă şi o autospecială pentru transportul victimelor multiple.

La intervenţie au mai participat trei ambulanţe tip B şi o ambulanţă tip C aparţinând SAJ Vaslui.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Un moldovean a încercat să treacă granița cu permisul suspendat!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa …

Moldovean inventiv: Tigări ascunse în căptușeala unei valize, găsite polițiștii de frontieră în compartimentul tahografului și pe cutia de viteză a unui camion

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *