marți , 18 iunie 2019, 00:48
Home / Local / Actualitate / Conferinţa pastoral-misionară cu preoţii din Protopopiatul Vaslui

Conferinţa pastoral-misionară cu preoţii din Protopopiatul Vaslui

La Vaslui a avut loc prima conferinţă pastoral-misionară din acest an a preoților din Protopopiatul Vaslui, prezidată de către Preasfinţitul Ignatie, Episcopul Hușilor.

Conferinţa cu preoţii a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii săvârşită de Preasfinţia Sa în prezența unui număr mare de credincioși în biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din municipiu, înconjurat de un sobor de preoţi, din care a făcut parte și părintele Adrian Chirvasă, protoiereul de Vaslui.

După  Sfânta Liturghie, în sala de ședințe a Protopopiatului Vaslui a avut loc conferința semestrială la care au participat toți preoții și stareții din cadrul parohiilor și mănăstirilor arondate protopopiatului.

Tema conferinței a fost „Satul vasluian: între migrație și depopulare”, susținută de părintele Bogdan Vasile Luca de la Parohia Tatomirești.

După citirea referatului, Preasfințitul Părinte Ignatie a făcut o expunere realistă și practică a fenomenului migrației din satul românesc, prin prisma celui care a fost ierarh mai mulți ani în diaspora românească, arătând faptul că românii pleacă în afara țării pentru a rezolva anumite probleme materiale și financiare ale familiei. Din punct de vedere duhovnicesc, un aspect pozitiv constă în faptul că, din fericire, românii plecați găsesc Biserica Ortodoxă Română foarte bine organizată în diaspora, lucru care îi ajută să aibă o legătură mult mai strânsă cu viața Bisericii. Tot Preasfinția Sa a scos în evidență și aspectul tragic al migrației pentru neamul românesc și anume faptul că sunt mulți cei care aleg să nu se mai întoarcă în țară, fapt regăsit mai ales la copiii celor care s-au născut și au crescut în afara țării.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Primarul Vasile Pavăl devine scouter la echipa de fotbal CSM Vaslui

Primarul Vasile Pavăl susține că a fost înfrânt de propria echipă de fotbal, CSM Vaslui, …

Şcolile vor primi fonduri pentru amenjarea grupurilor sanitare

Pe 7 iunie 2019 a intrat în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial nr 459, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *