vineri , 23 octombrie 2020, 09:56
Home / Local / Actualitate / Târg de Jucării în Parcul Copou

Târg de Jucării în Parcul Copou

Centrul Judeţean de pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) a decis să continue evenimentul, sâmbătă, 1 iunie, fiind aşteptaţi zeci de copii cu tot felul de jucării, care nu le mai sunt necesare, dar care pot fi un cadou deosebit pentru alţii.

“Dacă evenimentul se numeşte Târg de jucării, copiii vor vinde, vor schimba sau vor dona propriile jucării, fiecare asumându-şi deciziile. Se va crea astfel un fond propice ideilor noastre, care vor fi completate de jocurile conduse de actori, ceea ce va face să crească atractivitatea şi percepţia jocurilor”, a spus Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui.

Atmosfera la târg a fost întreţinută de Littleimpro, cu diferite jocuri interactive, dar şi prezentarea unor spectacole de teatru.

“Iniţiativa de a organiza un târg, a venit ca o reacţie a unui fenomen. Vedem cu toţii că în momentul actual numărul satisfacţiilor jocurilor virtuale îl depăşeşte din ce în ce mai mult pe cel al jocurilor în care cei mici au parte de socializare adevărată. În grădiniţe, preşcolarii încă se bucură de jocuri dar, odată cu înaintarea în vârstă, copiii pierd din interesul pentru acestea. N-o să contestăm niciodată beneficiile aduse de calculator, televizor, tablete, dacă sunt folosite cu limite, dar jocurile copilăriei trebuie să fie cele desfăşurate în parcuri, în care copilul socializează, aleargă, se implică. Şi pentru că vorbim de implicare, obişnuim copiii să ia decizii, exersându-şi abilităţi de actori, de antreprenori, făcându-şi astfel un serviciu pe termen lung”, a mai spus Lucian Onciu.

Evenimentul va avea şi un segment “donaţii”, unde copiii vor putea dona jucării şi cărţi la centrul de colectare.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Reprezentanţii Episcopiei Huşilor sunt îngrijoraţi de creşterea cazurilor de infectare şi fac apel la respectarea măsurilor

Reprezentanţii Episcopiei Huşilor au transmis, într-un comunicat de presă că au luat act ”cu îngrijorare” de …

Dumitru Buzatu a preluat noul mandat în fruntea CJ! Astăzi a depus jurământul!

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD), a depus, astăzi, jurământul de credinţă pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *