luni , 17 iunie 2019, 03:44
Home / Local / Actualitate / Vasluienii au participat la Bursa Locurilor de Muncă

Vasluienii au participat la Bursa Locurilor de Muncă

În cadrul Bursei locurilor de muncă organizată astăzi, de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui, persoanele care doresc să se angajeze au avut de ales dintr-un număr de 400 locuri de muncă puse la dispoziţie de 34 agenţi economici din judeţ.

Acţiunea s-a desfăşurat concomitent la sediul Centrului Județean de Resurse pentru Asistență Educațională Vaslui, la sediul Centrului Militar din Bârlad și la sediul Cercului Militar din Huși.

Acţiunea fost organizată cu scopul de a veni, în egală măsură, atât în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cât şi angajatorilor care nu au avut posibilitatea selecţionării personalului necesar activităţilor din cadrul firmei. Participarea, atât a reprezentanţilor agenţilor economici cât şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă fiind gratuită.

Din  cei peste 900 de agenți economici din județ contactați de către AJOFM Vaslui, în vederea identificării cererii de forţă de muncă, au confirmat participarea la bursă 34, care au oferit 403 locuri de muncă vacante (la Vaslui 12 firme au oferit 176 locuri de muncă,  la Bârlad 8 firme – 128 posturi și la Huși 14 firme – 99 posturi). Dintre acestea 9 se adresează persoanelor cu studii superioare și 391 persoanelor fără studii superioare.

Printre meseriile cele mai solicitate se numără – pentru persoanele cu studii superioare : inginer constructor, inginer tehnolog zootehnist, medic veterinar,  iar pentru cei fără superioare: casier, vânzător, bucătar, ospătar, zidar, instalator, fierar betonist, confecționer articole din textile, muncitor necalificat și altele.

La bursa locurilor de muncă organizată anul acesta au participat 1.231 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Au fost selectaţi în vederea încadrării un număr de 518 persoane.

În baza protocolului încheiat intre Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la Bursa locurilor de muncă au participat și  248 de elevi ai claselor terminale din cadrul a 7 unități de învațământ din județ, acţiunea organizată de AJOFM Vaslui oferindu-le viitorilor absolvenți posibilitatea unui prim contact cu piața muncii.

De asemenea, în baza protocolului încheiat cu Penitenciarul cu regim închis Vaslui, la Bursa Generală a locurilor de muncă au participat și 12 persoane private de libertate ce mai au maxim 6 luni până la eliberarea din detenție.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Accident în zona barajului Delea

Detașamentul de Pompieri Vaslui a fost solicitat să intervină la un eveniment rutier, înregistrat pe …

Copil înecat la Pogonești

Un localnic a sunat la 112, astăzi, după ce a observat că pe râul Tutova …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *