marți , 27 octombrie 2020, 05:45
Home / Sport / Președintele FRKT, prezent la Vaslui

Președintele FRKT, prezent la Vaslui

La faza zonală pe Moldova a Campionatului Național de karate tradițional a fost prezent preşedintele FRKT, Nicolae Marandici, care a fost încântat de modul cum a fost organizată întrecerea şi a ţinut să mulţumească Primăriei Vaslui, pentru parteneriatul încheiat cu CS “Karate Kensei” în asigurarea celor mai bune condiţii de organizare a turneului.

”Ca de obicei, Vasluiul este la înălțime. Competiția este foarte bine organizată. Sunt mulți concurenți din județele Moldovei, ceea ce spune nivelul la care a ajuns karate-ul tradițional în această zonă. Până în acest an s-a dezvoltat mult karate-ul în Moldova. Avem din ce în ce mai mulți copii la zonă”, a spus Nicolae Marandici.

Șeful federal a mai spus că 2019 este un an încărcat pentru FRKT, care are de organizat un Campionat European: ”Ca și Federație, sperăm să ne descurcăm cu calendarul competițional din acest an, care este foarte aglomerat. Avem un Campionat European, pe care îl organizăm în România. Avem un Campionat Mondial, care va avea loc în luna noiembrie, în Germania. Până atunci trebuie să finalizăm cu finalele naționale”.
Etapa de zonă de la Vaslui a fost organizată de Clubul Karate Kensei Vaslui, cu sprijinul Primăriei Vaslui și sub edgida Federației Române de Karate Tradițional.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Constantin Grosu a intrat în gura presei!

În cadrul Zilelor culturale ale municipiului Vaslui, Constantin Grosu, președintele CS Sergentul Vaslui, a ținut …

Sporting Juniorul a câștigat meciul cu Covid: Toate rezultatele sunt negative!

Sporting Juniorul Vaslui anunță că toți jucătorii și întreg staff-ul au trecut cu bine peste …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *