sâmbătă , 24 octombrie 2020, 08:54
Home / Local / Postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Vaslui, scos la concurs

Postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Vaslui, scos la concurs

La sfârșitul lunii martie va avea loc concursul pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui.

Până pe 29 martie, cei interesați de post pot depune dosarele la secretariatul unității.

Actualul director, Ana Maria Rinder, va concura pentru un nou mandat de patru ani. Ea este cotată cu cele mai mari șanse, ținând cont că în mandatul ei s-au realizat cele mai importante investiții la spitalul vasluian.

Pot participa candidaţi absolvenţi de instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic, care să fi absolvit cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar agreate de ministerul Sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, conform legii.
În plus, candidaţii trebuie să aibă o vechime de cel puţin doi ani în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, nu trebuie să fi împlinit vârsta de pensionare şi nici să fie membri ai Consiliului de Administraţie al SJU Vaslui.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Primarul de Gârceni a depus jurământul: Sorin Scutelnicu a început de astăzi cel de-al doilea mandat în fruntea comunității!

Astăzi, Sorin Scutelnicu a preluat cel de-al doilea mandat de primar al comunei Gârceni. La …

CSM Vaslui a obținut o victorie importantă în fața CSM Bacău, scor 29-27

CSM Vaslui a obținut cel de-al doilea succes stagional în Liga Zimbrilor, trecând de CSM …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *