marți , 27 octombrie 2020, 11:39
Home / Local / Actualitate / Mărțișoare din oase de pește la Târgul de Primăvară

Mărțișoare din oase de pește la Târgul de Primăvară

Printre cei 25 de meșteri prezenți la Târgul de Primăvară de la Silver Mall se regăsește și vasluianca Viorica Marcu.

Aceasta îi atrage pe cumpărători cu mărțișoare confecționate din oase de pește. Acest meșteșug l-a descoperit în urmă cu șapte ani, când a pregătit o ciorbă de pește. De atunci, se perfecționează continuu, iar lucrările sale sunt tot mai căutate.

”Este foarte greu, însă când e vorba de pasiune, nimic nu e imposibil. Am venit și cu tablouri realizate din os de pește, care sunt foarte apreciate. Sunt bucuroasă că vasluienii pun preț pe munca noastră”, a spus Viorica Marcu.

Vasluienii pot cumpăra tot felul de mărțișoare, de la figurine hazlii, până la diferite flori sau fluturi. La mare căutare sunt și brățările.

”Brățările sunt mult mai frumoase de oferit unei persoane dragi. E multă muncă, însă când îți place ceea ce faci, uiți de efort. Nu am modele anume, ci las imaginația să curgă, pentru a realiza cele mai inedite brățări”, a spus Ștefana Cocuz-Coropceanu.

La Târgul de Primăvară de la Vaslui predomină meșterii din județ, însă mai sunt reprezentanți și din Iași, Botoșani și Argeș.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Criză de sânge la nivel de județ!

Județul Vaslui se confruntă cu o criză de sânge, Centrul Județean de Transfuzii Sanguine (CJTS) …

Atenție bârlădeni! Tot orașul rămâne, din nou, fără apă potabilă!

Primăria municipiului Bârlad anunță, prin intermediul paginii oficiale de facebook, că întreg orașul va rămâne …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *