sâmbătă , 31 octombrie 2020, 03:13
Home / Local / Actualitate / Prefectul a activat Centrul Local de combatere a bolilor

Prefectul a activat Centrul Local de combatere a bolilor

Prefectul Eduard-Andrei POPICA a activat Centrul Local de combatere a bolilor (CLCB), după ce au fost confirmate zece cazuri gripă porcină africană la mistreți, aflați pe fondul de vânătoare Suceveni, județul Galați.

Printr-o hotărâre adoptată astăzi, CLCB Vaslui a stabilit o serie de măsuri pentru prevenirea și detectarea imediată a pestei porcine africane.

Aceste măsuri au fost luate în regim de urgență pentru a preveni situații generate de evoluţia unor boli majore cu evoluţie epizootică ori chiar panzootică la animale de natură să perturbe sănătatea umană şi animală.

”Directia Sanitar-Veterinară si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Vaslui, Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui și Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui vor institui filtre pentru dezinfecție, inclusiv dezinfector pentru mijloacele de transport rutier în localitatea Blăgești, începând cu data de 22 februarie, cu posibilitatea mentinerii acestuia in cazul aparitiei unor noi focare. În același timp, cu sprijinul Asociației Județene de Vânători și Pescari Sportivi Vaslui, se va face o vânătoare intensivă a mistreților, până la reducerea efectivelor la cote optime. De asemenea, populația și administratorii fondurilor de vânătoare din sudul județului au obligația să anunțe orice moarte suspectă de animal și să notifice imediat DSVSA de existența oricărui caz de îmbolnăvire sau mortalitate și afluirea în cel mai scurt timp către laboratorul direcției”, a spus prefectul Eduard-Andrei POPICA.
La nivelul județului Vaslui nu sunt identificate cazuri de pestă porcină africană.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Evenimentele Drone&Girls și Roboții Ruginiști au obținut finanțare Meet and Code 2020!

Evenimentele de tehnologie “Meet and Code” 2020, organizate de prof. Carmen Chirițescu, de la Asociația …

Vaslui: Patru cutremure în doar câteva ore!

Patru cutremure de suprafaţă au avut loc azi noapte, în zona Moldovei – judeţul Vaslui, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *